Ce este foarte interesant in perspectiva oamenilor despre propria lor viata si despre interactiunea lor cu ceilalti este modul in care ne percepem unii pe ceilalti si rapiditatea cu care tragem concluzii.Un om care inseamna candva totul, poate decadea in fata ochilor tai intr-o clipita, stergand cu buretele toate sentimentele pe care ti le-a insuflat candva.Am constatat cu uimire ca mai nou oamenii sunt apreciati dupa ce nu mai sunt, sunt venerati si iubiti cand dragostea nu mai poate ajunge la ei…ca e atat de simplu sa fii indiferent si sa intorci capul atunci cand cineva are nevoie de tine,sa te faci ca nu vezi, sau pur si simplu sa fii imun, dar este al naibii de greu sa fii acolo din suflet, si pentru totdeauna…
Ma gandesc deseori cat de ipocriti suntem …ne ascundem sentimentele in spatele unor masti menite sa ne protejeze, sa ne apare de judecata celorlati , dar de ceea ce se intampla in interiorul nostru cine ne mai apara?Schitam zambete false atunci cand suferim pentru a nu a ne lasa doborati de ceilalti, de viata, de dor, alteori plangem doar pentru a primi ceea ce ne dorim.In realitate lucrurile stau intotdeauna altfel..spunem „te iubesc” sau „multumesc” mult prea tarziu, cand pana nici ecoul lor nu mai pot schimba lucrurile, ne acoperim ochii atunci cand adevarul sta in fata noastra doar pentru ca nu vrem sa vedem sau sa acceptam ca ceilalti poate nu ne vor, poate nu ne iubesc, poate nu le pasa si continuam sa ne amagim mereu, mintindu-ne singuri si crezand ca viata ne va rasplati candva pentru fiecare lacrima varsata din iubire pentru altii, ca se va gasi cineva care sa nu stea in spatele sau in fata noastra, ci in dreptul nostru, care sa simta emotia din glas atunci cand le rostesti anumite cuvinte, care sa ia odata cu ei toate dezamagirile noastre.
Se zice ca dintr-o lacrima se naste un zambet, dintr-o pierdere un nou vis, ca dupa ploaie apare soarele, ca pana si primavara are puterea sa inlature povara unei ierni grele, dar ce se intampla cu sufletul nostru atunci cand suntem doar noi?Cand suntem pusi in fata sentimentelor noastre cele mai sincere, probabil a durerilor, a gandurilor care ne tin treji pana tarziu in noapte?Nimeni nu va stii vreodata cate nopti am pierdut plangand tinand o perna in brate, de cate ori am avut nevoie de o imbratisare si nu am primit, cator vise le-am dat nastere de-a lungul unei vieti, cat sange ne-a curs prin vene, pentru cine a batut inima noastra mai tare, de cate ori am zambit cand sufletul ne era ingenunchiat, cate sperante am avut, cat dor ne-a framantat, de cate ori ne-a fost rau si am fost singuri, cat de mult am asteptat ceva ce stiam ca nu va veni niciodata, cate credinta am purtat in suflet, cata sinceritate aveam in ochi, cate sentimente ne-au fost ignorate, cate lucruri am fi avut de oferit daca ni se dadea sansa, cat de multe aveam de spus,cum ni se lumina fata de fiecare data cand le auzeam numele, cat de mult i-am iubit, cat de multe am regretat, cat de mult am fi avut nevoie de ei..
Miracle called life 